jump to navigation

Zânele mincinoase, salvate de cea mai tare operatie estetica ianuarie 9, 2009

Posted by vdalex in Uncategorized.
Tags: ,
add a comment

Rasfoiesc, luna de luna, revistele glossy de pe copertele carora imi zambesc, la fel de glossy, femei celebre. “Artileria grea” sunt Andreea Marin si Mihaela Radulescu. Nici Simona Patruleasa nu e de lepadat, iar o prima pagina cu Andreea Raicu garanteaza trei sferturi din tiraj epuizat. Iti iau ochii pielea stralucitoare si zambetul fetelor de succes. Nu-ti poti dezlipi privirea de pe trupul lor aproape fara cusur, pus in valoare de doua-trei piese vestimentare scumpe, alese cu grija de stilisti. In revista, vedeta se dezvaluie intr-un pictorial de cateva pagini care te lasa perplex, facandu-te sa te intrebi ce cauta ea la TVR, Prima sau Antena 1, cand ar putea sa cucereasca Hollywoodul cu frumusetea ei! M-am intrebat totodata cum ar arata un astfel de pictorial, daca, in locul fotografiilor atent prelucrate, editorii ar publica in revista nici mai mult, nici mai putin decat adevarul. Daca vedetele s-ar dezbraca total, nu de haine, ci de farduri si, mai ales, daca ar avea curajul sa uite de tehnicile de prelucrare foto. Am aflat ca o diva-simbol a trustului Intact accepta sa pozeze pentru o revista doar dupa ce i se promite ca toate fotografiile vor fi retusate. Si ca o alta fashion-icon de la Prima TV le tine companie expertilor in Photoshop, pentru a se asigura ca acestia corecteaza minutios defectele surprinse de aparatul foto. De multe ori, “photoshopistii” reconstituie parti intregi ale corpului sau fetei vedetelor. Parti care, odata scoase la lumina tiparului, ar pata rusinos imaginea VIP-urilor in cauza. Caci cu ce ar fi ele mai bune decat cititoarele, daca si-ar deconspira celulita, negii, cicatricile sau vergeturile? Sau daca ar recunoaste, astfel, ca doctorul a cam dat gres atunci cand le-a montat silicoanele, plasand, idiotul, o punga mai in stanga! Ca nasucul proaspat reconstruit peste hotare – ca sa nu afle presa – nu e tocmai opera de arta. Cat de mult ar mai “vinde” atunci divele care incaleca, lunar, copertele glossy? Au la dispozitie o armata de stilisti si machiori care le canta in struna in timpul sedintelor foto. Au devenit adevarate produse ale medicilor esteticieni. Si, cu toate astea, nici una dintre vedete nu are curajul sa apara “nud”, fara contrafaceri, in fata publicului. Toate zambesc parca temator camerei foto, caci ea nu minte niciodata. Dar le vine inima la loc atunci cand isi amintesc ca exista operatia suprema, cea mai tare operatie estetica, Photoshop, care le transforma in zane. Zane mincinoase. Si lase.

Putin a tranchilizat un tigru siberian si a adormit summitul UE ianuarie 9, 2009

Posted by vdalex in Uncategorized.
Tags:
add a comment

Acum doua saptamani, cand a fost anuntat summitul de urgenta al Uniunii Europene la care se dezbat situatia din Georgia si masurile ce vor fi luate impotriva “agresorului” rus, spiritele liderilor de la Bruxelles erau destul de incinse, iar atmosfera era optimista: Rusia trebuia sa primeasca o lectie de democratie pentru a nu mai repeta scenariul georgian. Intre timp, dupa ce a pierdut razboiul mediatic din Georgia, desi a umilit armata georgiana aspiranta la NATO, Moscova a trecut la contraatac diplomatic si de imagine. Intai, Moscova a recunoscut independenta Abhaziei si Osetiei de Sud, iar dupa aceea a aparut zvonul – dezmintit, desigur, de rusi – ca se va apela la arma energetica ca riposta la o eventuala sanctiune din partea Vestului. Acum liderii UE, in special presedintele Frantei, Nicolas Sarkozy, care detine presedintia rotativa a Uniunii, sunt grijulii fata de Rusia si incearca sa tempereze membrii mai nervosi – Tarile Baltice si Polonia – care insista pentru sanctionarea Moscovei. Semnalul pe care il voi da cei 27 de membri ai UE la reuniunea de urgenta de la Bruxelles va fi acela ca Uniunea este alaturi de Georgia si promit ajutoare umanitare si economice pentru georgienii afectati de razboi. Inaintea reuniunii UE, presedintele rus Dimitri Medvedev l-a sunat pe omologul sau francez, Nicolas Sarkozy, pentru “un schimb de pareri”, potrivit declaratiei oficiale a Kremlinului. Totodata, Medvedev a subliniat, intr-un discurs televizat duminica seara, ca in privinta recunoasterii independentei Abhaziei si Osetiei de Sud “nu mai este cale de intors”. Sarkozy a insistat pe langa liderii statelor baltice, premierul Marii Britanii si presedintele Poloniei sa nu mearga pe ideea pedepsirii Rusiei pentru conflictul din Caucaz.

Raport OSCE sensibil
Unul dintre motivele pentru care tonul Uniunii Europene fata de Rusia s-a indulcit ar fi acela ca un raport al Organizatiei pentru Cooperare si Securitate in Europa (OSCE), prezentat liderilor UE, arata ca Georgia este vinovata pentru declansarea ostilitatilor din Caucaz, releva publicatia germana “Der Spiegel”. Astfel, Uniunea Europeana nu mai are nici un fundament pentru sustinerea politica a Georgiei, limitandu-se doar la ajutoarele economice. “Important este ca Uniunea Europeana sa vorbeasca pe o singura voce, ferma, dar calma”, a declarat Jean-Pierre Jouyet, ministrul francez pentru Europa. Premierul britanic Gordon Brown, aflat pe un trend descendent ca popularitate, s-a gandit sa recupereze prin adoptarea unei imagini dure fata de Moscova. “Reflectam la posibilitatea unui raspuns din partea NATO. Trebuie sa re-evaluam relatiile Aliantei cu Rusia si sa ne intensificam sprijinul pentru Georgia”, spune Brown, care este de parere ca Moscova trebuie exclusa din G8.

Basescu nu vrea pedeapsa
Romania este reprezentata la summitul UE de presedintele Traian Basescu, premierul Calin Popescu Tariceanu si ministrul de externe Lazar Comanescu. Inaintea plecarii la Bruxelles, Basescu a declarat ca Romania nu va solicita impunerea de sanctiuni Federatiei Ruse, apreciind ca UE trebuie sa negocieze cu aceasta pentru a ajunge la solutii care respecta dreptul international. In opinia presedintelui, impunerea de sanctiuni Federatiei Ruse nu ar face decat sa duca la blocarea situatiei. Uniunea Europeana trebuie sa negocieze cu Moscova solutii pentru regiunea Marii Negre si impreuna sa ajunga, in Consiliul de Securitate al ONU, la solutii care respecta dreptul international. Basescu a declarat ca in prezent are loc o situatie fara precedent dupa cel de-al Doilea Razboi Mondial, atat in Kosovo, cat si în Osetia de Sud si Abhazia incalcandu-se decizii ale Consiliului de Securitate al ONU referitoare la integritatea teritoriala a statelor. Presedintele a mai spus ca Romania va inainta cancelariilor statelor membre UE si NATO un “non-paper” (prezentare neoficiala – n.r.) care contine o analiza a situatiei din regiunea Marii Negre si un pachet de masuri. Traian Basescu a precizat ca acest document nu este public.

Lavrov avertizeaza, indirect, România
Ministrul rus de externe, Serghei Lavrov, a declarat ca orice sprijin acordat de Occident (in special de SUA si aliatii lor) actualei conduceri din Georgia reprezinta o greseala de proportii istorice. Lavrov a cerut aplicarea unui embargo international privind livrarile de arme catre Georgia pana cand la Tbilisi va fi instalat un alt guvern. Saptamana trecuta, ambasadorul Rusiei la Bucuresti a atras atentia ca in Georgia au fost descoperite arme fabricate in Romania. Autoritatile de la Bucuresti au recunoscut ca au exportat arme Georgiei, insa aceste livrari au fost legale. Totusi, pozitia lui Lavrov fata de inarmarea Georgiei este clara si indreptata clar catre statele care au dat arme armatei georgiene, semn ca Rusia urmareste cu atentie situatia “cursei inarmarilor”. La randul sau, generalul rus Valeri Evnevici a declarat ca armata rusa dispune de potentialul necesar neutralizarii oricarui “agresor”, chiar daca acesta beneficiaza de sprijinul Statelor Unite sau al Europei. “Operatiunea care a vizat constrangerea Georgiei sa incheie pace a demonstrat lumii ca, indiferent cine este agresorul, de ajutorul de care beneficiaza din partea Statelor Unite sau al Europei, dispunem de tot necesarul pentru a-l neutraliza si va fi neutralizat”, a avertizat generalul Valeri Evnevici.

Vova a doborat un tigru
Intamplator sau nu, inaintea summitului Uniunii Europene, serviciul de presa al Guvernului rus a dat publicitatii imagini cu Vladimir Putin intr-o padure din Siberia cu o echipa de televiziune. Putin, aflat in cateva zile de vacanta binemeritata dupa ce si-a aratat muschii in Georgia, se spune ca ar fi scapat de la moarte sigura echipa televiziunii ruse, care intrase in vizorul tigrului siberian urias, pare-se scapat dintr-o rezervatie naturala. Putin a impuscat tigrul cu o arma cu gloante tranchilizante si apoi l-a imobilizat. Tigrul urma sa fie trimis inapoi in rezervatia din care a scapat. Nu este pentru prima data cand Putin apare in ipostaze inedite. Acum un an, dupa un summit tensionat la G8, Putin a fost aratat in timp ce pescuia, tot prin Siberia, la bustul gol.

Steagul Romaniei, la Tbilisi
Zeci de mii de persoane s-au adunat în centrul oraşului Tbilisi pentru a denunţa politica Rusiei, cu câteva ore înaintea reuniunii extraordinare a Uniunii Europene pe tema conflictului ruso-georgian. Demonstrantii au arborat steagurile Georgiei, României, Franţei, drapelul NATO şi cel al Uniunii Europene, informează AFP si Mediafax. Pe multe pancarte arborate în Tbilisi se putea citi “Opriţi Rusia!”. De altfel, mulţi locuitori au agăţat la ferestrele apartamentelor sau ale firmelor din Tbilisi steaguri ale Georgiei. Pe una dintre pancarte apare portretul unei femei rănite de trupele ruse. Adolescenţii aveau afişe pe care se putea citi “Copii ai lumii, alăturaţi-vă pentru a salva copiii din Georgia!” sau “Rusia, nu ne distruge copilăria!”.

Berea bate sucul. Apa minerala a fost detronata in topul racoritoarelor de vara ianuarie 9, 2009

Posted by vdalex in Uncategorized.
Tags:
add a comment

Perioada verii, cu temperaturi caniculare, aduce profituri „frumusele” agentilor economici care comercializeaza apa, sucuri, înghetata sau bere. Insa, din cauza faptului ca in aceasta vara perioadele de canicula au fost scurte, consumul de apa si sucuri nu l-a depasit cu mult pe cel de vara trecuta. In schimb, consumul de bere si inghetata a crescut, sustin retailerii.

Fata de 2007, consumul de apa minerala a scazut, insa nu semnificativ, cu 2-3%. „Motivul scaderii consumului tine, in principal, de faptul ca in aceasta vara nu am avut perioade lungi de canicula, spre deosebire de 2007. Totusi, cele mai mari vanzari la apa minerala s-au inregistrat in lunile iunie si iulie”, ne-a declarat Iosif Nagy, director general al Societatii Nationale a Apelor Minerale (SNAM). Acesta ne-a mai spus ca, in ceea ce priveste consumul de apa minerala pe cap de locuitor, in Romania, acesta este de 65-70 de litri, in crestere fata de anii precedenti, cand acesta era de 45 de litri. In Europa insa se consuma 200 litri anual pe cap de locuitor. Pe de alta parte, potrivit retailerilor, romanii au cumparat in aceasta vara mai multa inghetata si bere decat anul trecut, iar in ceea ce priveste consumul de apa si sucuri, acesta nu l-a depasit cu mult pe cel de vara trecuta.
„Fata de perioada similara a anului trecut, in lunile iunie, iulie, si august, vanzarile au fost mai mari. Astfel, la inghetata si bere vanzarile au crescut cel mai mult: 38%, respectiv 23%, in timp ce la suc si apa cresterile au fost de 8, respectiv 6%”, ne-a spus directorul de marketing al Carrefour Romania, Andreea Mihai. Potrivit acesteia, cumparatorul roman cheltuieste, estimativ, pe inghetata, apa, bere si sucuri mai putin decat restul europenilor, insa in ceea ce priveste consumul de bere se remarca o crestere in ultimii ani. „Au fost preferate PET-urile si berea la doza de 0,5 ml”, a mai spus Mihai. Retailerii sustin ca varful de vanzari a fost in luna august. “Vanzarile din vara sunt apropiate de media anuala, cu un trend crescator spre sfarsitul sezonului, crestere datorata reducerilor de preturi, a pregatirii pentru scoala, dar si finalizarii concediilor”, explica reprezentantul Real-Hypermarket, Adriana Pita.

Lucrarile la centura Ploiesti, intarziate cu cel putin sase luni ianuarie 9, 2009

Posted by vdalex in Uncategorized.
Tags: ,
add a comment

Pe centura Ploiesti Vest, care leaga Capitala de statiunile de pe Valea Prahovei, soferii mai au de stat „bara la bara” inca cel putin doi ani. La zece luni de la demararea procedurilor de largire a centurii Ploiesti, in lungime de 12,6 km, lucrarile sunt realizate in proportie de sub 20%. Oficialii Companiei de Drumuri acuza PA & CO International ca a oprit lucrarile la centura din cauza unei facturi de nici 200.000 de euro. La randul lor, reprezentantii firmei au recunoscut ca lucrarile vor fi intarziate cu cel putin sase luni, insa au acuzat Ministerul Transporturilor ca nu a achitat nici o factura din luna mai.

Zeci de mii de soferi parcurg centura Ploiesti, un drum de nici 13 km, in peste doua ore. Oficialii Companiei Nationale de Autostrazi si Drumuri Nationale din Romania (CNADNR) ne-au declarat ca firma PA & CO International nu a realizat nici 20% din lucrarile la centura Ploiesti. „Contractul pentru centura Ploiesti a fost semnat in noiembrie 2007. Pana in prezent s-a lucrat foarte putin. Progresul fizic al lucrarilor la centura Ploiesti este de sub 20%. Lucrarile vor fi intarziate cu minimum sase luni”, ne-au spus oficialii CNADNR. Potrivit acestora, proiectantul lucrarilor de largire a centurii Ploiesti Vest „nu a luat in calcul conductele si utilitatile ce trebuie relocate”. „Firma PA & CO International are in vedere schimbarea solutiei tehnice si majorarea pretului. Exista o conducta de gaze a companiei Petrom ce nu poate fi relocata. Conducerea PA & CO International ne-a amenintat ca va intrerupe lucrarile daca nu platim o facura de nici 200.000 de euro. Ei spun ca nu mai au bani de salarii si de motorina. In contractul dintre CNADNR si PA & CO International nu este prevazuta achitarea facturilor intr-o anumita perioada de timp. Se pune problema unei reproiectari a lucrarilor de largire a centurii Ploiesti. Schimbarea proiectului va conduce la schimbarea solutiei tehnice si la majoarea preturilor”, ne-au explicat oficialii CNADNR. De luna trecuta, oficialii firmei care executa lucrarile la centura Ploiestiului au cerut Companiei de Drumuri sa plateasca grinzile pentru cele cinci poduri. „PA & CO International cere bani in avans pentru grinzi. Nici nu au adus grinzile pentru poduri si firma cere cateva milioane de euro pentru comanda acestora”, ne-au mai declarat reprezentantii CNADNR.

PA & CO: Lucrarile vor fi intârziate cu minimum sase luni
La doua saptamani de la vizita electorala a Guvernului Tariceanu pe centura Ploiesti, pe santier sunt cateva utilaje si nici 20 de muncitori. Oficialii firmei PA & CO International ne-au precizat ca nu au primit nici un ban din luna mai. „Dupa vizita premierului Tariceanu nu s-a mai intamplat nimic. Daca sunt achitate facturile, lucrarile se pot finaliza in 18 luni. Termenul de finalizare a lucrarilor este luna noiembrie 2009. Compania de Drumuri nu are bani pentru centura Ploiesti”, ne-au mai explicat oficialii firmei de constructii. Ei au recunoscut ca lucrarile la centura Ploiesti vor fi intarziate cu minimum sase luni. „Grinzile trebuie sa fie comandate in aceasta perioada. In luna octombrie ar fi trebuit sa le montam la poduri. Lucrari ce ar fi trebuit sa demareze deja, acum vor fi intarziate pana in luna aprilie a anului viitor. Am propus o noua solutie tehnica privind conducta de gaze a Petrom. Lucrarile sunt avansate in proportie de circa 50% ”, au afirmat reprezentantii firmei de constructii. In zona unde centura Ploiesti Vest se intersecteaza cu DN1A nu au inceput lucrarile de largire la patru benzi. „Intersectia cu DN1A este ingradita. CNADNR nu a expropriat terenurile din localitatea Barcanesti si nici din intersectia cu DN1A. Nu putem intra pe terenurile private din cauza ca vom fi dati in judecata”, explica oficialii firmei PA&CO. Acestia acuza Politia ca refuza sa ia masuri impotriva infractorilor. „Am depus mai multe sesizari la Politia Prahova si nu s-a rezolvat nici una. Muncitorii de pe centura Ploiesti au fost agresati, unul dintre ei a ajuns in spital. De pe santier se fura si Politia nu a luat nici o masura”, au mai spus oficialii firmei de constructii. Licitatia pentru refacerea centurii Ploiesti Vest a fost castigata de PA&CO, firma lui Costel Casuneanu, in noiembrie 2007. Lucrarile de largire a centurii Ploiesti costa aproximativ 23,3 milioane de euro. Termenul de finalizare este jumatatea anului viitor.

Acest tigru siberian si presedintele vânator ianuarie 9, 2009

Posted by vdalex in Uncategorized.
Tags:
add a comment

Rusia a pierdut razboiul mediatic in conflictul din Georgia, desi Moscova a publicat fel de fel de probe din care se vedea alta fata a razboiului decat cea de la CNN. Intre timp, Rusia si-a revenit si din punct de vedere mediatic si zguduie Occidentul. Mai intai cu un zvon ca va recurge la represalii energetice si va inchide robinetele de petrol si gaze de la conductele ce duc spre Occident. Apoi, Putin si-a aratat din nou muschii, de data aceasta in taigaua siberiana, inaintea unui summit UE “dedicat” pedepsirii Rusiei. Pe scurt, “tatucul” rusilor, aflat cu o echipa de televiziune, a impuscat cu gloante tranchilizante un tigru siberian scapat dintr-o rezervatie. Stirea nu a fost ca Putin a scapat sa fie mancat de un tigru, ci ca premierul a salvat o echipa de televiziune din ghearele fiarei. Avem toate elementele pentru un scenariu bine regizat, dar si pentru o analiza a simbolisticii situatiei. Cine e puternicul tigru siberian, cel mai mare mamifer de pe Terra, scapat din rezervatie? Sa fie Uniunea Europeana, sa fie NATO?… Cine este biata echipa de televiziune neajutoarata? Sa fie poporul rus, sa fie chiar presa rusa? Vanatorul se stie cine este, dar si asa, faptul ca nu a ucis fiara transmite un alt semnal. Cu tigrul tranchilizat, noi, rusii, putem sa facem ce vrem: il ucidem sau il lasam in viata. Iar daca scapa din nou, il mai tranchilizam o data pana se transforma in pisicuta. Putin iti inspira siguranta, daca esti rus. Daca nu esti rus, iti inspira teama. Sau respect. La noi s-a inteles cum e treaba, dupa ce acum doi ani ne ratoiam la colocatarii “lacului”, acum mergem “pe burta” sa nu trezim vecinii… Anul trecut, Putin s-a mai lasat fotografiat la bustul gol, in timp ce pescuia pe raul Enisei, avandu-l musafir pe printul Albert de Monaco, sau in timp ce era cu arma de vanatoare in mani. Lumea a vazut un sef de stat de 54 de ani intr-o forma fizica buna, cu un trup neretusat de Photoshop cum a fost cazul lui Nicolas Sarkozy… De partea cealalta, nimeni nu uita figura schimonosita de frica si groaza a lui Mihail Saakasvili, cand a auzit un elicopter rusesc zburand deasupra sa la Gori. Imaginea unui om disperat, care ulterior a fost surprins la BBC in timp ce-si rontaia cravata.
Dumneavoastra cu cine ati dori sa fiti prieten?

Trai-v-ar regele Duda! ianuarie 9, 2009

Posted by vdalex in Uncategorized.
Tags:
add a comment

Romånii par pregatiti oricånd sa sustina un regim de måna forte. Asta face ca un rege dictator sa fie preferat unuia manipulat de o locotenenta regala, iar un presedinte tiranic sa fie mai iubit decåt niste jalnice aratari prezidentiale, jucate pe degete ba de puterea executiva, ba de cea legislativa. Romånii care se pot exprima fara ingradiri vor gasi suficiente argumente in a aclama excesele unui conducator, pe care le vor transforma in avantaje personale. Cu putine exceptii, intelectualii de astazi par sa aiba urme masive de ciolan in sånge, de vreme ce aclama la scena deschisa derapajele de la Constitutie ale presedintelui in exercitiu, cu speranta ca poate, poate vor primi o sinecura, un post de consilier sau unul de ambasador. Pentru a evita transformarea republicii semiparlamentare in-tr-una prezidentiala, premierul a adus in discutie tema modificarii Constitutiei, fie în favoarea unei republici parlamentare si a unui presedinte cu puteri restrânse, fie in favoarea monarhiei constitutionale. A reactionat cum era firesc vesta antiglont marca Udrea a presedintelui. Distinsa doamna Udrea foloseste pluralul majestatii cånd spune ca “avem” informatii sigure ca PNL duce demersuri cu membrii familiei regale din Romånia pentru a le da tara la cheie. Adica “avem” informatii, noi Elena Udrea sau noi Elena Udrea si PD-L de la SRI? Ca, cica, din sursele “noastre”, doamna Udrea a aflat ca liberalii poarta discutii avansate pentru a insuruba pe tronul stramosesc un individ suspectat ca a colaborat cu Securitatea, care raspunde la numele Radu Duda, sau un urmas al regelui Mihai, respectiv nepotul majestatii sale, Nicolae de Roumanie Medforth Mills, fiul Elenei, cea de a doua fiica a Regelui Mihai si a Reginei Ana. Perversul artizan al acestei miscari este ca de obicei magnatul Dinu Patriciu, acest Dracula de serviciu al Republicii. Impreuna cu forte obscure din fosta URSS, respectiv cu urmasii hanului kazah Abul Khair Khan, liderul Micii Hoarde, care i-a zdrobit pe mongoli in batalia de la Anrakay, Patriciu il va da jos pe Basescu si il va inscauna pe Regele Duda I pentru a putea desavårsi jaful tarii, inceput de PNL in 2004.

68 de ani de la Dictat. Marturii despre masacrele de la Ip si Traznea ianuarie 9, 2009

Posted by vdalex in Uncategorized.
Tags:
add a comment

Anul 1940 reprezinta pentru români poate cea mai neagra fila de istorie. In numai câteva luni am pierdut o treime din tara, dupa cedarea Bucovinei si a Basarabiei de Nord catre URSS (17 iunie), la 30 august pierdeam Ardealul prin odiosul Dictat de la Viena, ca numai dupa circa o saptamâna, pe 7 septembrie, sa cedam si Cadrilaterul bulgarilor. Dintre toate, poate cea mai intiparita in memoria românilor va ramâne cedarea Ardealului, ca urmare a crimelor faptuite de armata horthysta, sprijinita de o buna parte a etnicilor maghiari localnici. In doar 11 zile, criminalii unguri au ucis aproximativ 1.000 de români.

Masacrele au inceput in 7 septembrie, când in localitatea bihoreana Mihai Bravu horthystii au ucis 22 de români si au continuat pâna pe 18 septembrie, când 58 de români au fost decapitati in centrul orasului Gheorgheni, judetul Harghita. Insa cel mai afectat de teroarea horthysta a fost judetul Salaj, unde au fost masacrati 477 de români. Cele mai lovite de soarta au fost localitatile Ip, cu 157 de martiri, si Traznea, cu 87. Singura vina a acestor oameni a fost ca s-au nascut români. Acum, la 68 de ani de la Dictat, doi fii ai Salajului care au supravietuit macelului, Gavril Bucovan si profesorul universitar doctor Ioan Puscas din cele doua localitati, au impartasit cu echipa „Gardianul” amintirile acelor zile de groaza, atunci când in preajma lor au fost secerati de armele horthystilor fratii, parintii si apropiatii lor, iar scaparea lor din acel iad a fost o adevarata minune a lui Dumnezeu.

Masacrul de la Ip, din curtea familiei Butcovan
Marturiile lui Gavril Butcovan din Ip, singurul supravietuitor de atunci, sunt cutremuratoare. Gavril Butcovan, astazi in vârsta de 84 de ani, a povestit echipei „Gardianul” clipele de groaza prin care a trebuit sa treaca la doar 16 ani. „In zorii zilei de 14 septembrie 1940, am fost trezit de zgomotul asurzitor al focurilor de arma ce razbateau dinspre casele vecinilor nostri. Era in jur de ora 5, inca era intuneric, si m-a cuprins o frica ce nu v-o pot descrie in cuvinte. Aveam doar 16 ani. In familie eram de toti 10 suflete. Parintii si 8 copii. Locuinta era compusa din doua camere. Eu, parintii si alti 5 frati dormeam intr-o camera, iar in camera mica, ceilalti doi fratiori. L-am trezit pe tata, Mihai Butcovan, si i-am spus ca sunt impuscati românii. Tata nu putea vorbi de emotie, pentru ca banuia ce ne asteapta. Mama o alapta pe surioara Paulina de 11 luni, iar parca focurile de arma se inteteau cu fiecare minut ce trecea. Mama l-a rugat pe tata sa se uite pe geam sa vada ce se intâmpla pe ulita, iar acesta i-a spus ca vede oameni care se plimba agitati. Pentru o clipa mi-am aruncat si eu ochii pe fereastra. Strada era plina de militari horthysti si consateni maghiari, deveniti partasi la masacru. Mama, dupa ce a asezat-o pe fetita in leagan, i-a spus tatii sa mearga sa deschida usa, ca sa nu bata soldatii in poarta asa cum au facut la vecini. Pe când tata a vrut sa deschida usa, deja soldatii erau in curtea noastra. Unul dintre criminalii horthysti s-a rastit la el, spunându-i sa iasa afara din casa. La câteva secunde am auzit cinci bubuituri de arma. Atunci am stiut ca l-au impuscat pe tata. Imediat au navalit in casa trei soldati, indreptând pustile spre noi. S-au rastit si la noi, bineinteles in ungureste, sa iesim afara. Mama i-a intrebat, aratând spre leagan, ca ce va intâmpla cu fetita, la care soldatii i-au raspuns ca o s-o creasca ei. Când am iesit l-am vazut pe tata, care zacea cu fata in jos lânga peretele casei. M-am indreptat inspre el, moment in care asasinii horthysti au tras in mine. Cuprins de groaza m-am prabusit lânga corpul neinsufletit al tatalui meu. Mi-am dat seama ca sunt in viata, simtind o arsura puternica. Inima imi batea tare pentru ca in momentele urmatoare am vazut cum criminali i-au executat pe fratii mei. In fata casei, la câtiva metri de mine, au ucis-o pe sora-mea, Maria, de 18 ani, care a fost impuscata in piept cu cartuse dum-dum. Fratele Mihai, de 8 ani, a fost impuscat in burta, iar surioara Ana, de 5 anisori, care, disperata, striga «Unde esti maica?!», a fost secerata de gloantele criminalilor. Fratele Viorel, de 11 ani, a vrut sa fuga spre gradina, insa soldatul care-l urmarea l-a impuscat in cap. Pe surioara Paulina, de doar 11 luni, «bravii» soldati unguri au sfârtecat-o cu baionetele in leagan. Asupra mamei au tras, ranind-o, insa a apucat sa se ascunda sub o caruta. Cred si astazi ca sansa mea a fost aceea ca nu m-am ridicat de lânga tata si am stat culcat cu fata la pamânt, in timp ce calaii erau preocupati cu uciderea celorlalti membri ai familiei. Pe lânga mine si mama au mai scapat cei doi frati ai mei, Ioan, de 12 ani, si Floarea, de 6 ani, care au dormit in camera mica, unde criminalii nu au mai cautat. Banuiesc ca in sinea lor credeau ca au ucis intreaga familie dupa ce au tras in 7 persoane si au strapuns-o cu baioneta pe surioara Paulina”, ne-a marturisit cu lacrimi in ochi Gavril Butcovan. Marturia acestuia continua: „Doresc sa va mai spun ca cruzimea cu care a fost comis acest genocid intrece orice inchipuire. Bataile si schingiuirile au inceput inainte de masacru cu 3-4 zile. Unii români au fost batuti pâna ce si-au dat duhul. Lui Dumitru Sârca i-au taiat mâinile, lui Dumitru Chis i-au scos ochii, iar lui Pavel Sârca i-au smuls unghiile de la mâini. Nu pot sa uit nici drama prin care a trecut Gheorghe Leonte si sotia acestuia, care era in durerile facerii. Barbatul a plecat dupa moasa, dar pe drum a avut ghinionul sa se intâlneasca cu echipa criminala. Acestia, sub amenintarea armelor, l-au intors din drum, iar odata ajunsi in curtea casei l-au impuscat. Sotiei i-au scos copilul din burta cu baioneta. O alta tragedie s-a petrecut la cimitir cu Maria Sârca, de 40 de ani, si Maria Olla, de 15 ani. Cu toate ca nu erau moarte si soldatii au vazut ca acestea mai miscau, totusi au fost aruncate in groapa comuna si ingropate de vii. Trebuie sa retineti ca in acea zi, de 14 septembrie 1940, orice român intâlnit pe strada sau gasit acasa a fost impuscat. Trebuie sa va marturisesc adevarul pâna la capat. Nu toti consatenii mei au pactizat cu criminalii horthysti. Au fost si maghiari care au sarit in apararea familiilor de români, punându-si prin acest gest viata in pericol. Astfel au fost salvati din mâna ucigasa a horthystilor cel putin 3 familii de români. Cu siguranta, daca actiunea criminala ar fi avut loc ziua, ar fi fost mult mai multi care ar fi sarit in ajutorul nostru, al românilor, si in mod sigur numarul celor ucisi era mult mai mic”, a incheiat cu glasul plin de durere Gavril Butcovan (foto dreapta).

La Traznea, preotul a fost ars de viu
In data de 9 septembrie 1940, trupele horthyste au intrat in comuna Traznea. Primele victime au fost copiii aflati cu vitele la pascut. Dupa ocuparea satului, soldatii maghiari au dezlantuit „asaltul”. Români si evrei au fost ucisi cu focuri de mitraliere, strapunsi cu baionetele, iar casele incendiate. In urma acestor incidente au murit 93 de persoane, dintre care 87 de români si 6 evrei. In presa vremii se relata despre cazul lui Nicolae Brumar, român ridicat din propria sa casa de trupele ungare si impuscat lânga o capita de fân, impreuna cu sotia si cele doua fiice ale sale, dupa care au fost ciopartiti cu baioneta. Un alt caz este cel al lui Vasile Margarus. Acesta a fost strapuns cu baioneta in mai multe parti ale corpului si apoi impuscat in cap cu gloante model „dum-dum”. Preotul ortodox a ars in casa parohiala, care a fost incendiata. In Traznea se aflau si 9 soldati români reintorsi acasa si demobilizati. Acestia au fost impuscati cu efectele militare pe ei. Invatatorul si sotia au incercat sa se refugieze in comuna Pusta. Au fost prinsi si adusi la Traznea, unde au fost rastigniti pe usa bisericii si impuscati.

Macelul vazut prin ochii unui copil de 8 ani
Despre masacrul de la Traznea ne relateaza unul dintre supravietuitorii acelor timpuri, cel care a ajuns ulterior medic si un om de stiinta recunoscut de o lume intreaga, profesorul universitar doctor Ioan Puscas, care a trait acele grozavii, fiind un copil de doar 8 ani. „Familia mea a supravietuit acelor masacre petrecute in 1940 in comuna Traznea. Arma soldatilor honvezi a fost indreptata catre mine de trei ori. Ungurii au tras atunci cu tunul chiar si in biserica. Inainte de 1940, ungurii si românii traiau in pace in comuna. Masacrul de la Traznea a fost provocat de groful Bay Ferencz, neam cu Horthy. El i-a indemnat pe honvezi sa ucida românii pentru a acapara cât mai mult pamânt. Pe noi ne-au salvat de la moarte câteva familii de maghiari. Când au intrat in casa, aveam la noi un consatean român care venise la tata cu calul pentru potcovit. El nu stia ungureste. L-au impuscat in fata noastra. Urmatorii eram noi. Tata, care vorbea perfect ungureste, a vrut sa le demonstreze ca suntem unguri pentru a ne salva vietile. Nu au vrut sa il creada. «Büdös olá vagy!» (n.r. – esti un valah imputit!), strigau. Norocul nostru era ca tata avea la el certificatul de nastere al unui prieten, care era maghiar reformat. Când le-a aratat documentul, nu au cercetat daca era intr-adevar al lui. Si-au cerut scuze ca erau sa impuste un ungur”, si-a amintit marele cercetator stiintific. „Dupa aceea a venit un alt val de ucigasi. «Acum numai János ar putea sa ne salveze», ne-a spus tata, János fiind cel mai bun prieten de-a lui din copilarie. Pentru ca ardea aproape tot satul, ca o minune, a aparut János, care venise dupa o pompa si pentru a-l chema pe tata la stingerea focului. Când a vazut care este situatia la noi, a inceput sa strige la ei: «Carati-va, astia sunt de-ai nostri». Asa am fost salvati pentru a doua oara, iar prietenul lui tata ne-a dus, culmea, chiar in pivnita grofului si ne-a ascuns acolo. Apoi l-a luat cu el pe tata, lasându-ne pe noi la adapost sigur. Insa am fost gasiti si acolo. O trupa de honvezi, impreuna cu un frate de a-l unui ucenic de a-l lui tata, i-a adus si a confirmat ca suntem români. Ne-au scos din pivnita. In spatele nostru, in sant, erau o gramada de morti si raniti. Unul dintre soldati mi-a pus pusca la piept. Mi-am vazut moartea cu ochii. Nu stiu de unde am avut putere, dar am inceput sa numar ungureste. Soldatul a ramas mirat, nu a apasat pe tragaci, iar eu continuam sa numar, apoi am inceput sa cânt un cântec unguresc, care mi-a venit in minte. Nu stiu cât timp a trecut, arma lui era tintuita inca de pieptul meu, când au aparut doua fete, unguroaice, fiicele familiei Gall. Când au vazut ce se intâmpla, s-au napustit asupra honvezilor, strigând: «Nu va e rusine? Astia sunt de-ai nostri!» Apoi, ne-au luat de brat si ne-au dus la o alta familie maghiara, Fazakas. In bucataria lor am stat pâna ce a venit tata. Am avut noroc ca acest eveniment tragic s-a petrecut ziua. Daca avea loc noaptea, ca si la Ip, numarul mortilor sigur era mult mai mare, pentru ca acele persoane care ne-au ajutat nu aveau de unde sa stie si sa intervina…”, a conchis doctorul Puscas.

Ioan Puscas, «fire recalcitranta, ostila reeducarii»
Perioada 1940-1944 nu a fost usoara pentru românii din Traznea. „Eram elev. Pâna in clasa a V-a am invatat in limba maghiara. Eram tot timpul premiant. In acest timp, groful venea des la tata, voia sa ma infieze. Imi promitea ca ma trimite la scoala la Budapesta. Ar fi putut promite orice, nu plecam cu el. Dupa 1944, o parte din unguri si groful au fugit. Ulterior, el a fost condamnat la moarte, in lipsa, si i-a fost confiscata toata averea”, ne-a povestit medicul. Soarta lui Ioan Puscas nu a fost mai buna nici dupa 1944. Acesta a fost inchis, in perioada 1948-1950, pentru ca s-a opus comunismului. Motivul: „delict impotriva ordinii sociale”. Pe biletul de iesire din puscarie aparea: „fire recalcitranta, ostila reeducarii”. Dupa ce a fost eliberat, a fost acceptat in scoala pentru a-si continua studiile de catre profesori care ii cunosteau meritele. Altfel, ar fi fost imposibil, datorita acelui bilet de iesire. In inchisoare s-a imbolnavit, facând abces pulmonar, motiv pentru care, in dorinta lui de a se putea trata, si-a dorit sa devina medic. Norocul a fost din nou de partea lui. A reusit sa se inscrie la Facultatea de Medicina de la Timisoara. Doctorul Puscas a devenit unul dintre cei mai cunoscuti medici si cercetatori din România.

Iertam, dar nu uitam nimic
Asociatia Refugiatilor Deportati si Expulzati din Ardealul de Nord (ARDEAN), cu sediul in Timisoara, a organizat un turneu in Ardeal, in perioada 29-31 august, pentru a aduce omagiu si a comemora amintirea martirilor impuscati in acele zile scrise cu sânge in istoria României. Desi acea perioada, când in fata lui au fost impuscati pe rând parintii si fratii, i-a marcat intreaga viata, Butcovan Gavril a stat drept intre cele 35 de persoane venite din Timisoara, marturisind ca nu impartaseste nici un resentiment si nu aduce acuze poporului maghiar si nici cetatenilor români de etnie maghiara pentru evenimentele tragice petrecute la Ip.

Mi se face parul maciuca: Cinci premieri ai PD-L! ianuarie 9, 2009

Posted by vdalex in Uncategorized.
Tags:
add a comment

Cea mai mare gogorita a acestui an electoral este ca partidele au nevoie de candidati pentru functia de premier, un fel de locomotiva menita sa suplineasca absenta unui candidat la presedintie. In primul rand, pretendentul la functia de premier trebuie sa fie un tehnician, un dependent de discutiile interminabile pe probleme de macroeconomie sau implicatii majore sociale. Adica un tip plictisitor, tot ce nu trebuie sa fie o locomotiva autentica pentru un partid intr-un an electoral. Stolojan, Geoana si Tariceanu ar fi, in continuarea gogoritei, oamenii carismatici haraziti a suci mintile votantilor si sa-i aduca masiv la vot in ziua Sfantului Andrei. Opinia mea e ca oamenii astia candideaza la o functie care sa le aduca lor siguranta in partid, iar nu confort formatiunii politice intr-un moment de grea incercare. Situatiile lui Geoana si Tariceanu in partid sunt cunoscute, ramane de vazut ce il paste pe Stolojan. Pana acum, trei persoane din PD-L nu au negat ca ar fi interesate de aceasta postura inedita, de sef al unui guvern iluzoriu. Cred ca atunci cand vom afla cu certitudine numele candidatului vom avea indicii si asupra sondajelor de opinie care au stat la baza deciziei. Daca Theodor Stolojan va fi desemnat, e clar ca PD-L are un sondaj ce-l da ca sigur castigator al alegerilor, lucru ce l-ar putea ajuta pe Traian Basescu sa-l insarcineze cu formarea guvernului, fara sa-i mai pese de parerea celorlalte doua partide mari. Din aceeasi categorie este si Emil Boc. Daca va fi desemnat Vasile Blaga, putem trage concluzia ca sondajele spun ca PD-L ar putea forma o majoritate impreuna cu PSD, nici unul dintre partide neavand un procentaj destul de mare pentru a sta singur la masa, democrat-liberalii avand totusi un mic avantaj. In fine, desemnarea lui Adriean Videanu (unul dintre primii care au vorbit de o impacare cu liberalii) va sugera ca sondajele sunt mult sub cifrele sfaraitoare date acum pe surse si PD-L se gandeste serios la o alianta postelectorala cu PNL. Pe aceleasi coordonate cu Videanu il vad si pe Gheorghe Flutur. Din pacate pentru seriozitatea alegerilor, toate aceste consideratii se regasesc deja in declaratiile principalilor lideri politici. PS: Revazand titlul editorialului, cred ca puteam alege o alta expresie care sa sugereze mirarea, cum ar fi “mi se face pielea de gaina”, dar, daca-l schimbam, ma simteam discriminat!

CNSAS trebuie sa probeze ca episcopul Argesului a turnat la Secu’ decembrie 23, 2008

Posted by vdalex in Uncategorized.
Tags:
add a comment

Tribunalul Bucuresti a decis, vineri, ca membrii CNSAS sa prezinte instantei transcripturile de pe microfilmele pe care ar exista notele informative date de episcopul Argesului, Calinic Argatu.
CNSAS a depus la dosar copii dupa microfilmele pe care le detine la sediu, microfilme ce ar atesta calitatea de colaborator al Securitatii al episcopului Argesului, Calinic Argatu, însa acestea sunt indescifrabile. Reprezentantul CNSAS a spus în instanta ca s-au încercat toate variantele de multiplicare a microfilmelor, însa nici una nu a dat rezultate. Având în vedere ca microfilmele pot fi vazute cu un proiector special, care se afla la CNSAS, instanta si avocatii lui Calinic Argatu ar fi trebuit sa mearga la sediul Consiliului. Avocatii episcopului de Arges au fost de acord cu cererea CNSAS, însa instanta nu. Urmatorul termen al procesului a fost stabilit pentru 12 decembrie. Colegiul CNSAS a decis, în sedinta din 17 iunie, sa sesizeze Tribunalul Bucuresti pentru a raspunde unei contestatii depuse de episcopul de Arges, Calinic Argatu, la o decizie a institutiei pe vechea procedura, potrivit careia acesta a colaborat cu Securitatea. Potrivit actiunii depuse de CNSAS la Tribunalul Bucuresti, episcopul de Arges, Calinic Argatu, apare în mai multe dosare întocmite de Securitate, care arata ca ar fi dat informatii despre activitatile preotilor si calugarilor. Episcopul ar fi fost recrutat, conform CNSAS, de Inspectoratul Judetean Ilfov, pe 26 februarie 1976, însa dosarul de recrutare i-ar fi fost distrus la Revolutie. Astfel, potrivit sesizarii, concluziile CNSAS se bazeaza pe documentele din dosarele de urmarire ale altor persoane, pe opt note informative furnizate Inspectoratului Judetean Ilfov de Calinic, cu numele conspirativ “Zamfir”, pe un raport si un proces-verbal întocmite de SRI, în anul 1991, cu privire la distrugerea dosarului de informator al episcopului de Arges, în decembrie 1989. În actiunea depusa în instanta, CNSAS face trimitere la mai multe note informative semnate de Calinic Argatu, potrivit carora episcopul a dat informatii despre preotii si calugarii de la mai multe mânastiri.

ANSVSA mentine vaccinul «apa de ploaie» in lupta cu pesta porcina decembrie 23, 2008

Posted by vdalex in Uncategorized.
Tags:
add a comment

Pe site-ul Autoritatii Nationale Sanitar-Veterinare si pentru Siguranta Alimentelor a aparut recent proiectul unui ordin halucinant. Autoritatea vrea sa aprobe vaccinarea de urgenta contra pestei porcine clasice cu cel mai controversat produs, vaccinul marker, in toate fermele industriale ale societatii Smithfield SRL. Aceasta decizie incalca flagrant dispozitiile Uniunii Europene, care a cerut ferm incetarea utilizarii acestor produse, cel putin pâna la refacerea testelor privind eficienta lor.

Incapatanarea cu care presedintele ANSVSA, Radu Roatis, doreste sa mentina Romania o tara-cobai pentru acest produs este cel putin suspecta. In vara aceasta, dupa ce laboratoarele UE au depistat ceea ce Autoritatea ar fi trebuit sa afle cu mult inainte, si anume ca vaccinul marker nu este eficient, s-a pus problema opririi vaccinarii. Declaratia de atunci a lui Radu Roatis era urmatoarea: “Vom solicita expres Comisiei Europene acordul pentru a renunta la vaccinarea porcilor din ferme. Intr-adevar, in perioada de garantie, pe anumite loturi de vaccin nu se respecta perioada de imunitate”. De la acea declaratie si pana in prezent, reprezentantii fermelor Smithfield au facut presiuni asupra lui Roatis pentru a mentine vaccinarea. Acestia au venit cu argumentul ca vor suporta ei costurile vaccinarii. Evident, solutia acestora a fost respinsa de expertii UE, problema nefiind una financiara, ci una legata de sanatatea animala a Romaniei. In aceasta perioada insa, ANSVSA si-a schimbat radical atitudinea fata de vaccinul “apa de ploaie”, pe care vrea sa-l reintroduca in strategia nationala de lupta cu pesta porcina. Din punct de vedere economic, acest lucru este un balon de oxigen pentru producatorul olandez al vaccinului marker. Numai mentinandu-se pe piata romaneasca, singura care il accepta, acest produs va putea forta omologarea in Uniunea Europeana. Miza financiara insa ar putea insemna un nou atac la adresa sigurantei alimentare a Romaniei.

Follow

Get every new post delivered to your Inbox.